Gabi Ruse și-a adjudecat și trofeul de Miss ITF Arad

Grea alegere pentru jurnaliștii prezenți la ediția din acest an a Trofeului Ilie Năstase la tenis feminin, în a alege posesoarea titlului de Miss.

Dintre demnele urmașe ale Afroditei, părerea subiectivă a jurnaliștilor arădeni a scos în evidență următorul trio: Oana Gavrilă (5 pct.), slovaca Tereza Mihalikova (14) și Gabriela Ruse (18 puncte), campioana probei de simplu la ITF Arad 2017. Așadar, bucureșteanca de 19 ani clasată pe locul 221 WTA este câștigătoarea acestui trofeu, al doilea pe care îl obține la Arad, ea fiind declarată Miss și la cealaltă participare la Trofeul Ilie Năstase, în 2015, când s-a impus în proba de dublu.

Ruse se înscrie pe o listă de „Miss-uri” ale ITF Arad care le mai cuprinde pe: arădeanca Karina Goia (2011), Anastasia Vdovenco (R. Moldova – 2012), Ioana Popescu (2013), Georgia Crăciun (2014) și Kassandra Davesne (Franța – 2016).

Voturi jurnaliști

ARADON
1. Gabi Ruse
2. Tereza Mihalikova (Slovacia)
3. Bojana Marinkovic (Serbia)

SPORTSIN
1. Gabi Ruse
2. Tereza Mihalikova (Slovacia)
3. Irina Fetecău

ROMÂNIATENIS.RO
1. Tereza Mihalikova (Slovacia)
2. Adriana Sosnovschi (R. Moldova)
3. Vendula Zovincova (Cehia)

JELEN
1. Gabi Ruse
2. Tereza Mihalikova (Slovacia)
3. Tamara Curovic (Serbia)

SPORTUL ARĂDEAN
1. Oana Gavrilă
2. Gabi Ruse
3. Vendula Zovincova (Cehia)

Dan Lazar la 21. august 2017 11:14
Reactualizat la: 21. august 2017 14:58

http://www.aradon.ro/gabi-ruse-si-a-adjudecat-si-trofeul-de-miss-itf-arad/1884964