»» „Pentru mine mai important a fost turneul de la Palermo, pentru că mi-a confirmat că ceea ce am făcut la Hamburg nu a fost o întâmplare. Așa cum ar fi spus mulți români: că am avut noroc.”
»» „Eu cred că experiențele recente m-au ajutat să fiu atât de puternică pe teren, dar, repet, acum toată lumea are așteptări foarte mari de la mine și nu vreau decât să transmit că nu succesul este cel mai important pentru un sportiv.”
»» „Sincer, mie nu îmi mai plăcea să joc tenis și chiar m-am gândit să mă las de tenis de multe ori anul ăsta.”
»» „Am trecut prin multe momente foarte grele și doar familia și doi prieteni mi-au fost aproape – vreau să le mulțumesc pentru asta. În rest, nimeni. Îmi pare rău să spun asta. Acum, dacă întrebi anumite persoane, vor spune ‹Ah, Ruse, o junioare excelentă care abia acum și-a arătat potențialul›. OK, e simplu să spunem asta.”
»» „Când vezi o postare precum cea a Simonei după ce câștigi un turneu, te faci moale ca fularul. Eu am o relație bună cu Simona și m-am emoționat când a scris ce a scris pe Twitter despre mine.”
Când Gabi Ruse a confirmat că va juca la Winners Open – turneul WTA 250 organizat în premieră la Cluj -, mulți oameni au văzut-o între favoritele la titlu. Poate chiar favorită principală. Și încă din prima noastră zi la Winners Sports Club, în Parcul Rozelor și lângă Parcul Sportiv Universitar Iuliu Hațieganu, am întâlnit lume care-i anticipa un parcurs lung: „E în ce mai bună formă, va face măcar semifinale“. Sau „Va pierde în finală cu Ana Bogdan“, cum ne-a spus zâmbind unul dintre fotografii turneului, fanul Anei.
Așteptările de la Cluj au pus-o pe Gabi Ruse (cap de serie 5) într-o postură nouă: favorită pe tabloul unui turneu WTA important. Știa că așa va fi, se aștepta și ea ca după rezultatele excelente din ultimele săptămâni, cu titlu la Hamburg și finală la Palermo, fanii, presa și chiar specialiștii să se uite diferit la ea. Cum o va afecta lucrul ăsta? Avea să afle și ea.
Gabi a pierdut în primul tur, iar noi am vorbit cu ea și despre acest nou tip de presiune, dar și despre noile ei obiective, despre motivele ascensiunii recente și despre perioada grea prin care a trecut chiar înainte de rezultate ei excelente.
Despre ce anume a declanșat saltul care a adus-o la primul titlu WTA
Rezultatele de acum sunt strict legate de munca pe care am depus-o în ultimii ani. În trecut, nu mi s-au legat așa de bine victoriile; nu atât pe cât mi-aș fi dorit. Dar acum a venit momentul meu. Consider că toate vin la timpul lor și cred că acum am fost eu pregătită 100% să înțeleg ceva din aceste victorii. Dacă mi se întâmpla asta la 18 ani, când am avut șase mingi de meci cu Radwanska (la Wimbledon, în 2018), probabil că nu aș fi înțeles prea multe. Pentru mine, aceste rezultate au venit într-un moment în care eu nu mă mai gândeam prea mult să câștig, voiam să fac alte lucruri și am încercat doar să îmi prelungesc șirul de turnee și să stau efectiv mai mult la turnee. Pentru că atunci când tot pierzi, pierzi, pierzi, nu prea îți mai vine să joci meciuri.
Despre importanța acestei abordări în viitor
Da, cred că e important pentru mine, mai ales că acum toată lumea are așteptări de la mine; așa simt în momentul de față. Cum am ajuns la Cluj, nici nu am intrat bine în club și deja am auzit că voi juca finala. Am spus: ‹Stați puțin, că nu e așa de simplu cum crede toată lumea›. O iei meci cu meci, săptămână cu săptămână, mai ales că, fiind locul 200, poate mental nu eram pregătită pentru așa ceva. Ușor-ușor m-am întărit, cu fiecare zi care a trecut.
„Am reușit atunci când am zis „Gata, stop! Pot și singură!” | Despre noua ei atitudine
Eu cred că cel mai mare salt a pornit de la mine, pentru că, de la o vârstă, antrenorul te poate ajuta la finețuri, dar totul ține de tine. La mine, schimbarea a venit cu o săptămână înainte de Hamburg, când am decis că nu mai am nevoie de ajutorul nimănui; că trebuie să mă focusez strict pe ce vreau eu, să nu mă mai las așa, la mâna altora, și să îmi iau eu propriile decizii.
Mi-am luat o răspundere în plus și efectiv nu am mai vrut să aștept mila nimănui, pe românește spus. Tot așteptam ca secretul succesului să vină de la altcineva, iar în momentul în care am zis ‹Gata! Stop! Poate că sunt în stare să mă antrenez și singură sau să reușesc singură›, atunci am reușit. Eu cred că experiențele recente m-au ajutat să fiu atât de puternică pe teren, dar, repet, acum toată lumea are așteptări foarte mari de la mine și nu vreau decât să transmit că nu succesul este cel mai important pentru un sportiv.
Sunt alte lucruri de care nici nu ne dăm seama cât sunt de importante, cum ar fi plăcerea de a fi pe teren, plăcerea de a juca la 100% fiecare punct, bucuria de a fi sănătos. Sincer, mie nu îmi mai plăcea să joc tenis și chiar m-am gândit să mă las de tenis de multe ori anul ăsta.
Cum se obișnuiește cu presiunea asta nouă, cu noul ei clasament, cu apropierea de Top 100
Sincer, nu mai simt nici un fel de presiune în acest moment. Am trecut printr-o perioadă atât de grea, încât mi-am dat seama că punctele, clasamentul și tot ce vine de aici e mai puțin important în viața mea. Faptul că sunt sănătoasă e cel mai important lucru; faptul că pot să joc la 100%. Ok, poate că nu sunt atât de odihnită, după ce am trecut prin atâtea meciuri, dar sunt sănătoasă. Nu mai am presiunea clasamentului pentru că mi-am demonstrat că, deși ești locul 200, poți în orice moment să joci super-bine și să faci rezultate mari. Dacă muncești.
Despre perioada grea de dinaintea rezultatelor bune
Am trecut printr-un deces în familie, am trecut prin momente grele cu echipa mea. Nu a fost ușor deloc. Pot să zic că nu au fost mulți oameni care au crezut în mine și tocmai de-aia încerc să rămân și la victorii tot cu oamenii care au fost cu mine la insuccese.
Veneau nume mari, cum ar fi Simona Halep, Monica Niculescu, care îmi spuneau că joc bine, că trebuie să am răbdare și încredere că o să vină și rezultatele. Și eu mă gândeam la vorbele lor și-mi ziceam că dacă ele îmi spun asta înseamnă or vedea ele ceva la mine. Când vezi o postare precum cea a Simonei după ce câștigi un turneu, te faci moale ca fularul. Eu am o relație bună cu Simona și m-am emoționat când a scris ce a scris pe Twitter despre mine. Totuși, este cea mai mare campioană din istoria României la tenis.
Iar cu Monica vorbesc aproape zilnic. Pe lângă faptul că e căpitanul nostru, al echipei României, mai suntem și prietene foarte bine. Chiar vorbim foarte des. La US Open o să jucăm dublu împreună.
Despre însemnătatea primului ei titlu WTA. Și învățămintele ei după acest succes
Nu mi-am dat seama de ce am realizat până când mai mulți oameni importanți din România – unii dintre ei fără legătură cu tenisul – m-au sunat și m-au felicitat. Și atunci mi-am spus ‹Stai așa, eu chiar am realizat ceva›. Pentru că noi, sportivii, făcând aceleași lucruri în fiecare zi, trecând prin rutina zilnică, nici n-am avut timp să realizez. Acum doi sau trei ani, plângeam de bucurie și emoție pentru rezultatele Patriciei Țig la Bucharest Open, dar acum, în primă fază, n-am reușit să-mi dau seama că un astfel de rezultat am reușit și eu.
Sincer, pentru mine mai important a fost turneul de la Palermo, pentru că mi-a confirmat că ceea ce am făcut la Hamburg nu a fost o întâmplare. Așa cum ar fi spus mulți români: că am avut noroc. Pentru că așa suntem noi uneori. (…) Dar nu e vorba de noroc, nu e nimic întâmplător în viață. Și mai ales în viața unui sportiv. Toate vin din prisma muncii. Munca te răsplătește. Am o vorbă: munca bună se răzbună. E motto-ul care m-a adus la rezultatele astea.
„Cel mai multă mă interesează părerea părinților mei și a echipei mele. Am învățat să fiu puțin mai egoistă.”
Am trecut prin multe momente foarte grele și doar familia și doi prieteni mi-au fost aproape – vreau să le mulțumesc pentru asta. În rest, nimeni. Îmi pare rău să spun asta. Acum, dacă întrebi anumite persoane, vor spune ‹Ah, Ruse, o junioare excelentă care abia acum și-a arătat potențialul›. OK, e simplu să spunem asta.
Dar lucrurile sunt cum a spus și Ana-Maria Brânză, sunt de acord cu ea: Dacă eu eșuez, eșuează și țara; ce facem noi, românii, pentru ca Ana-Maria să ia medalie de aur la Jocurile Olimpice? Ce facem pentru ca Gabriela Ruse să câștige un Grand Slam? Adesea, nu e doar răspunderea sau vina noastră, a sportivilor. Cei mai mulți sportivi nu au curajul de a vorbi despre asta; exact cum a spus și Ana, ne bucurăm când avem niște rezultate pentru că ne oferim astfel și șansa de a vorbi. Dacă nu avem rezultate, nu avem voie să vorbim. E simplu să ni se spună: ‹ce rezultate ai făcut tu ca să poți comenta așa ceva?›.
Despre turneul de la Cluj și prezența ei la Winners Open
Eu mă simt foarte bine la Cluj, am foarte mulți prieteni, vin mulți oameni să mă susțină. Ca să poți câștiga un astfel de turneu trebuie în primul rând să fii apt 100% fizic și psihic. Iar eu am știut că nu sunt la 100%. Și, pe lângă faptul că am jucat prost, am picat în primul meci cu o fostă jucătoare de top 30. Pentru un prim tur – și asta am învățat și eu de un an de zile – e foarte important să poți să dai de o adversară ceva mai accesibilă, până te obișnuiești un pic; de-asta și eu joc mai bine când vin din calificări.
Despre planurile și ambițiile viitoare
Vreau să joc Cincinnati, dacă intru, și apoi la US Open. Sunt alte obiective acum. Nejucând turnee ITF și jucând multe turnee mari, obiectivele sunt altele. Nu mă mai gândesc la clasament, pentru că deja sunt acolo: încă un turneu bun și sunt pe 70-80.
Deci nu asta e acum important. Important e să ajung la starea pe care am avut-o la Hamburg și la Palermo. E o stare pe care eu o consider de campioană; și nu e ușor să o accesezi. În starea asta uiți de orice durere, îți dorești doar să fii pe teren și să-i faci pe oamenii care te-au ajutat fericiți și mândri de tine. Așa aș descrie starea asta.
Despre cum poate ajunge și mai sus
Nu voi schimba prea mult programul de antrenamente, pentru că încă consider că e mai important să îmbunătățești punctele forte decât să încerci să schimbi lucrurile care nu merg atât de bine. În plus, cele mai importante antrenamente sunt meciurile; cea mai bună variantă a mea o pot atinge în meciuri.
Nu cred că jocul meu de acum e așa de diferit față de cel de acum un an. Mai degrabă sunt schimbări fine. În schimb, la nivel mental m-am schimbat mult. Eram prea atentă la ceea ce spune lumea: aoleu, să nu pierd că se supără X, Y sau Z. Și toată chestia asta de a proteja oamenii din jurul meu m-a făcut să mă inhib. Dar uite că tot din greșeli am reușit să învăț.