
Gabriela Ruse a revenit cu un mesaj după ce a anunțat că se retrage din echipa României
Horia Tecău a anunțat echipa de Billie Jean King Cup a României pentru meciul cu Slovenia din luna aprilie. Gabriela Ruse, a doua rachetă a României dacă le scoatem din calcul pe Simona Halep (suspendată) și Irina Begu, și Sorana Cîrstea (retrase) este marea absentă de pe lista căpitanului nejucător al echipei României.
Deși a anunțat că se retrage, Gabriela Ruse a revenit cu un mesaj prin care a vrut să clarifice situația. Gabi a anunțat printr-un mesaj pe Instagram că nu s-a retras definitiv din echipa României, ci doar pentru meciul din aprilie. Totodată, sportiva de 25 de ani a mărturisit că nu există niciun conflict între ea și colegele „tricolore”.
„Aș vrea să clarific situația creată pentru meciul de FedCup împotriva Sloveniei de anul acesta. Eu NU am spus niciodată că mă retrag din echipa de FedCup a României sau că motivul ar fi un scandal cu colegele mele.
Voi fi absentă doar de la meciul cu Slovenia. Iar absența mea NU se datorează colegelor mele. Eu iubesc să joc pentru România și voi juca și în viitor pentru Echipa Națională”, a fost reacția Gabrielei Ruse.
Scandal uriaș în tenisul din România, după ce Horia Tecău a anunțat echipa României pentru meciul cu Slovenia din Billie Jean King Cup. Gabriela Ruse și-a anunțat retragerea din echipă la doar 25 de ani, după ce a acuzat o relație tensionată pe care o are cu colegele „tricolore”.
Scandal monstru în tenisul românesc! Gabriela Ruse s-a retras din echipa României de Billie Jean King Cup, după un conflict cu „tricolorele”
Ana Bogdan (locul 57 în clasamentul WTA la simplu și 269 la dublu), Irina Bara (locul 193 la simplu și 113 la dublu), Jaqueline Cristian (locul 202 la simplu și 531 la dublu), Anca Todoni (locul 727 la simplu și 1169 la dublu) și Monica Niculescu (locul 40 la dublu) sunt jucătoarele pe care Horia Tecău le-a ales pentru confruntarea cu Slovenia din calificările pentru turneul final al competiției Billie Jean King Cup. Duelul va avea loc în weekend-ul 14-15 aprilie.
Gabriela Ruse (147 WTA) a doua rachetă a României, după Ana Bogdan, pe care Horia Tecău o avea la dispoziție în condițiile în care Simona Halep este suspendată, iar Irina Begu și Sorana Cîrstea și-au anunțat retragerea, nu a fost convocată de Horia Tecău și astfel a luat decizia de a se retrage la doar 25 de ani din echipa României.
Principalul motiv ar fi un conflict pe care campioana de la Hamburg 2021 l-ar fi purtat cu colegele din vestiar. Sportiva din România a oferit declarații pe larg despre decizia șoc de a se retrage din echipa de tenis a României.
Gabriela Ruse și-a anunțat retragerea din echipa de Billie Jean King Cup a României: „Locul meu nu este acolo, printre colegele mele”
„Deja este o tensiune între mine și colegele mele. Nu doresc, eu nu am fost niciodată pentru ceartă, nu am agreat niciodată scandalul. Eu le respect pe colegele mele și le doresc succes. Au fost alte lucruri care pe mine m-au deranjat!
Nu e vorba de faptul că nu-mi face plăcere să joc pentru România, pentru Fed Cup și pentru echipa națională! Este cea mai mare bucurie și mi-am dorit toată copilăria să ajung să îmi reprezint țara.
