Și, mă rog, de ce să n-o priponească Găbița pe Madison, doar n-o fi din cauciuc?! Era primul gând cu care mă trezeam în zorii zilei, aranjând cu fire mercantilă mărfurile pe tarabă. Jaq îmi ieșea la inventar cu o victorie, și avea să ni se confirme, apoi pompam speranță și dincolo, cu toate că obstacolul avea altă anvergură. Totuși, ultima dată la un turneu de Mare Șlem, compatrioata noastră îi lega fedeleș cununiile Barborei Krejcikova. La US Open, să ne înțelegem, nu prin praful din Antalya care miroase a all inclusive sau la Hódmezővásárhely, la câțiva pași de fosta Vamă Borș transformată în bornă Schengen.
Ca să schimbi țevăria poleită în rugină din intimitatea subterană a Bucureștilor, ca reper în paleta de poveri sisifice, ai nevoie de oameni precum Ruse, de caractere tari, nu de zilieri sau de firme care câștigă licitația pentru că-l au la mână pe primar. Și dacă îi pică ditamai conducta pe picioare, măcar îți face galerie de acolo, din adâncuri, nu se plânge, nu mută atenția pe arbitri sau prin tribune. E felul ei de a fi. Te încurajează, știe și meserie și nu se maimuțărește la trecătorii curioși care își târâie nasul unde nu le fierbe zeama. E caracter inoxidabil, e de lăudat și în cercurile în care tenisul se vede doar ca un moft, cu toate că asta-i mai frumoasă mișcare inventată de Dumnezeu după ce și-a băgat concediu de odihnă.
Să te calce Madison cu compresorul, fiind la numai o minge de 5-0 în primul set, de ieșea fum de patiserie din tabelă, și apoi să te ridici ca-n animațiile 2D de pe vremuri, să te scuturi singură de praf și să desfunzi întregul labirint de cilindri care se instalase între cele două terenuri, aceasta este o performanță. Cu mâna goală și cu Keys pe post de pămătuf. Din acel moment nu mă mai interesa scorul final, mă încărcasem cu una dintre acele povești în urma cărora dai drumul robinetului care geme a clișee. Câteva merită, ca o mică repriză de exhibiționism, să fie aliniate și în acest text: “Am căzut de pe un cal frumos; Când e să ai ghinion, se întâmplă anumite accidente anatomice; Am murit frumos.” Naivități cu sevă.
Tiebreak-ul s-a consumat ca un shot, americanca dând pe gât un 7-1 care reclama o rundă secundă lejeră, câștigată fără mari dureri de cap. Așa avea să se și întâmple, numai că Ruse era laureata. De la 0-1, Gabriela a arat și semănat prin lanul de așteptări al fostului număr 7 mondial, finalistă la US Open și semifinalistă la Paris și Melbourne. 5-1, cu 6-2 scor de intrare în decisiv, cu o apărare de soldat japonez care habar n-avea că războiul se încheiase cu trei decenii în urmă și cu jaluzeaua speranțelor trasă până sus în priviri, românca refuza să creadă că la Terminalul Sosiri i se strigă de zor numele. Mai stați că mai stau!
A scos și supapa unor mingi de meci, părea că o ține benzina și pentru un super-tiebreak. Pe chip, trăirile slalomau prin șiroaiele de transpirații, teama nu ieșea la ecograf. Dacă li s-ar fi permis o departajare pe tatami sau în ring, aș fi pariat pe un croșeu salvator din partea Găbiței. Sau măcar pe un brânci eficient. Ajunsese la capătul tenisului, făcuse tot ce e omenește posibil ca să treacă la nivelul următor. Ce păcat că noi, cei de pe margine, n-am avut voie să intervenim! Am fi uitat de Visa Waiver, am fi murit cu americanii de gât.
• Cronicile de la Australian Open își sunt oferite de Porsche.
• Toate cronicile zilei se citesc pe cronici.ro aici: https://cronici.ro/jaqueline-cristian-lucia-bronzetti-7…/