Gabriela Ruse (283 WTA, 19 ani) a trecut cu bine peste problemele de la genunchi care îi ameninţau cu nori negri cariera: a reuşit, duminică, în Germania, să câştige primul titlu de turneu ITF 25K plus ospitalitate al carierei, după o victorie pe repede-înainte, în 65 de minute, scor 6-1, 6-2, în faţa americancei Chiara Scholl (448 WTA, 25 de ani).
Într-un circuit ITF în care turneele variază ca importanţă, de la nivelul cel mai de jos – 15k, până la 100k plus ospitalitate în 2017, Gabi Ruse urcă o treaptă din punct de vedere valoric, după o serie de patru titluri în concursuri de 10.000 de dolari. Până acum, Gabriela reuşise victorii în trei turnee 10k din Antalya (2015 plus 2016, de două ori) şi într-un 10K din Tunisia, de la Hammamet (2016).
Ruse a reuşit să facă un alt pas important în această vară: beneficiară a unui wildcard pe tabloul principal de la BRD Bucharest Open, Gabriela a înregistrat prima victorie a carierei la nivel WTA.
de Cezara Paraschiv


