
Gabriela Ruse s-a calificat în ”sferturile” de la Rouen
Românca, numărul 162 WTA, a reușit să treacă de Clara Burel (23 de ani, 44 WTA și a 7-a favorită a turneului) în trei seturi, scor 6-0, 2-6, 6-3.
În ”sferturi”, Gabriela Ruse va da peste câștigătoarea duelului dintre Anna Schmiedlova (29 de ani, 68 WTA) și Caroline Garcia (30 de ani, 23 WTA).
Pentru a ajunge în turul secund la WTA 250 Rouen, cele două tenismene au trecut fiecare de câte o adversară în prima rundă a competiției. Astfel, dacă Gabriela Ruse a învins-o, scor 2-0 la seturi (6-2, 6-1) pe Nao Hibino (29 de ani, 85 WTA), Clara Burel a câștigat în fața Katarinei Zavatska (24 de ani, 182 WTA), scor 2-1 la seturi (3-6, 6-3, 6-2).
Însă, pentru a fi prezentă pe tabloul principal al acestui turneu, Gabriela Ruse a mai învins-o în calificări pe Martyna Kubka (22 de ani, 359 WTA) în două seturi, cu 6-4, 6-0.
Tenismena care se va impune în acest meci va juca în turul III la WTA Rouen împotriva câștigătoarei duelului Karolina Schmiedlova (29 de ani, 68 WTA) și Caroline Garcia (30 de ani, 23 WTA).
Până acum, Gabriela Ruse și Clara Burel nu au jucat nicio partidă directă, astfel că duelul de la WTA Rouen va fi prima confruntare între cele două tenismene.
Turneul 250 de la Rouen este dotat cu premii totale de 232.244 de euro.