
GRAND SLAM. Federația Internațională de Tenis (ITF) a dat publicității listele jucătorilor care vor participa la ediția din 2014 a turneului juvenil de la Australian Open. Trei români figurează pe aceste liste: Gabriela Ruse (16 ani; locul 83 mondial) fiind calificată direct pe tabloul principal, Andrada Șurdeanu (16 ani; locul 413 mondial) este pe lista de „alternates”, iar Bogdan Apostol (18 ani; locul 127 mondial) este admis în calificări.
Gabriela Ruse a avut un an deosebit, cele mai importante rezultate venind la Pontevedra (Spania), unde a câștigat trofeul, Plovdiv (Bulgaria) și Chișinău, unde a jucat în ultimul act.
Campionii de la Australian Open 2013 au fost Nick Krrgios (Australia) și Ana Konjuh (Croația), la ediția de peste câteva săptămâni favoriți fiind Alexander Zverev (Germania), respectiv Varvara Flink (Rusia).
De remarcat că tricolora Gabriela Ruse are deja un site: www.gabriela-ruse.ro
ALTE PARTICIPĂRI JUVENILE în primele zile din 2014:
* JAQUELINE CRISTIAN este favorită 3 la ediția a 50-a (!) a Coffee Bowl din Costa Rica, programat între 6–11 ianuarie, ION EFRIM fiind în calificările turneului Grad 1. Cei doi sunt înscriși apoi la un alt turneu de gradul 1, Copa Gatorade, din Venezuela.
* DRAGOȘ MĂDĂRAȘ este favorit 4 la Salk Open din Suedia, turneu programat în chiar primele zile ale anului nou: 1–5 ianuarie!
* PATRICIA BEJENARU și ANA BIANCA MIHĂILĂ joacă la ediția a 21-a a competiție Slovak Open Junior Indoor (6–12 ianuarie), prima fiind calificată pe tabloul principal al turneului de gradul 2.
* CRISTIAN MOLDOVAN va evolua în calificări la Belgrad Open (6–10 ianuarie), MĂDĂLINA GRIGORIU și RALUCA CIUFRILĂ fiind calificate direct pe tabloul principal, iar IZABELA NOVAC va juca în calificări.
http://romaniatenis.ro/gabriela-ruse-merge-la-australian-open/
