de Cezara Paraschiv
‘Am făcut un meci bunicel, am avut o şansă de a închide meciul’. O corectezi – ‘Nu, Gabi, ai avut şase. A fost un meci foarte bun’. ‘Da, aşa este. Am simţit că pot. Ştiu acum, ştiu că pot fi acolo – mi-a arătat că pot să fiu acolo. Vreau să revin cât mai rapid pe un teren precum Terenul 1 de la Wimbledon. Nu am putut dormi toată noaptea. Am plâns toată noaptea. Vreau ca acesta să fie primul <
Cu 20 de ore în urmă, îşi aşeza echipamentul Adidas, alb, cu bluză amplă, care te duce inevitabil cu gândul la veşmintele purtate cândva de Steffi Graf, cu gesturi care încercau să fie ferme, să nu trădeze niciun pic din emoţie. Gabi Ruse se pregătea să păşească, pentru prima dată, pe Terenul 1 de la All England Club. Într-un adevărat templu al tenisului. Acum, Gabriela Ruse este în faţa unui terminal al aeroportul din Londra – vine la Bucureşti. A făcut spectacol şi i-a făcut pe organizatorii de la Wimbledon să spună lumii întregi – ţineţi minte acest nume! Agnieszka Radwanska nu îl va uita. Fostul număr doi mondial a fost cu spatele la zid şi a avut de salvat şase mingi de meci. Apoi, experimentata şi îndemânatica Agnieszka Radwanska s-a impus – 6-3, 4-6, 7-5.
Pe care dintre cele şase mingi de meci ‘ai visat-o’ noaptea? La care te-ai gândit cel mai mult?
Ultima. A fost o o minge venită pe lovitura pe care eu mă bazez cel mai mult, pe rever în lung de linie. Chiar la retur. Din păcate, acolo, aseară, nu a fost să fie. Reverul la ultima minge nu a intrat. Cred că aşa a vrut Dumnezeu. A fost o lecţie pentru mine, trebuie să muncesc din ce în ce mai mult. Mi-a arătat că pot să fiu acolo. Este o dovadă a faptului că îmi fac foarte bine treaba cu echipa mea.
Gabi Ruse, via InstaStory / WTA România
Răvăşitor! Gabriela Ruse a trecut, la 21 de ani, pe lângă prima mare victorie a carierei: a ratat şase mingi de meci contra Agnieszkăi Radwanska. Cronica meciului în care Gabi a avut în mână o fostă finalistă de la Wimbledon
Au fost foarte mulţi oameni impresionaţi de meciul tău, de jocul tău, de lovituri şi de atitudinea ta. Ai citit câte ceva din ce s-a spus, din ce s-a scris?
De dimineaţă am văzut câte ceva. Am auzit cuvintele Martinei Navratilova – discuta despre meciul meu şi m-am bucurat foarte mult. Într-adevăr, au fost şi foarte mulţi oameni veniţi să mă susţină. Poate că la început erau puţin temători în privinţa scorului şi a meciului – Radwanska este UN NUME în tenisul feminin. Mă bucur că mi-am adunat forţele în meci şi am reuşit să revin. Pentru că nu mi-a fost uşor când am intrat pe teren şi am văzut cât de mare era tribuna. Cât de mulţi oameni erau acolo să mă vadă. Mi-am închipuit şi câţi oameni se uită la mine şi mă susţin de acasă. M-am simţit bine, mă bucur că am fost acolo şi un lucru pot spune clar – îmi doresc cât de repede se poate să mă întorc şi să câştig.
“Câtă determinare! Câtă putere de a trece peste orice moment! Când părea că nu e acolo, ea era de fapt acolo! Mult talent la această jucătoare. Felul în care a luptat spune totul despre caracterul ei. A arătat un tenis fantastic! Iar felul ei de a fi mă încântă! Pur şi simplu, iubesc atitudinea ei! Cum dădea din mâini, cum chema publicul să intervină. Magnific! Parcă a fost o pisică cu 9 vieţi şi le-a folosit una după alta în acest meci. Păcat că a pierdut, dar este o experienţă din care are de luat multe plusuri”,
Martina Navratilova, pentru BBC
“De când m-am calificat pe tabloul principal am avut o presimţire că voi juca pe Terenul Central sau pe Terenul 1. Până la urmă, asta mi-am şi dorit. Dar am fost în dezavantaj la început”
Tu nici măcar nu ai ştiut de la început unde vei juca. Organizatorii au fixat o oră şi au lăsat partida ta cu Agnieszka Radwanska pentru a fi plasată la final. Când ai aflat şi cum ai reacţionat când ai aflat că joci pe Terenul 1 (n.r. – al doilea cel mai mare al compleului, cu o capacitate de 11.360 de locuri)?
Sincer, de când m-am calificat pe tabloul principal am avut o presimţire că voi juca pe Terenul Central sau pe Terenul 1. Până la urmă, asta mi-am şi dorit. M-am simţit bine. Dar, la început, am fost în dezavantaj, da! Pentru că starea mea interioară nu era extraordinară. Erau foarte multe lucruri cu care trebuia să mă obişnuiesc. Arena foarte mare, oamenii care se mişcau în tribună, trebuia să te concentrezi tu, trebuia să ignori. Şi totul îţi distrăgea atenţia. Freamătul, oamenii care mâncau, fâşâiau. Sunt multe lucruri de care nu îţi dai seama până nu joci acolo. Din exterior e foarte simplu să vorbeşti despre tenis, dar este mult mai greu când eşti în cuşca cu lei. De aceea nici nu am mers foarte bine în primul set. Mi-a fost greu acolo. Dar, când m-am acomodat… mi-a plăcut. O repet.
WIMBLEDON 2018, Ziua 1 | Mihaela Buzărnescu închide ziua României la Wimbledon pe plus! Gabriela Ruse a făcut un meci mare la debutul într-un turneu de Grand Slam, dar a pierdut într-un final pasionant cu Radwanska
>Se spune despre jucătoarele de top, care au petrecut mulţi ani la nivelul cel mai înalt, că unul dintre capitolele la care îşi domină adversarele este condiţia fizică. Cum ai simţit tu? Pe tine te-am văzut înainte de fiecare minge de meci avută cum erai extrem de energică pe picioare, săreai, ţopăiai chiar. Un bulgăre de energie…
Cred că, totuşi, la final amândouă eram epuizate. A fost un meci foarte intens. Culmea, pe teren, nu am simţit că am jucat cel mai bun tenis al meu, însă când m-am uitat la highlights (n.r. – selecţia de puncte din meci), am fost chiar surprinsă de cât de înalt a fost nivelul meu – atunci am realizat că au fost momente în care am avut nivel de Top 20. Mi-am impus să fiu energică acolo, să fiu pozitivă, chiar dacă am ratat prima, a doua, a treia, a patra minge de meci. Până la ultimul punct am crezut în victorie, la acea minge de meci a ei. Cred acum şi vreau ca Wimbledonul să fie primul, primul dar nu şi ultimul meu turneu de Grand Slam câştigat. Pot spune că iarba este suprafaţa mea favorită.
Gabi Ruse a jucat o semifinală în turneul junioarelor la Wimbledon 2014.
“Sigur că au fost lacrimi, de tristeţe, de supărare, pentru că am simţit că am avut meciul în mână. Nu am reuşit să îl duc până la capăt”
Trăgând linie, a fost cel mai intens, cel mai emoţionant meci al carierei tale de până acum?
Nu aş putea spune asta. Doar fericirea şi emoţia de a juca pe o arenă atât de mare a fost incomparabilă cu tot ce am trăit până acum. Până ieri, mai jucasem doar pe Centralul de la Arene…
Până la urmă… la finalul meciului au fost lacrimi. Ţi le-ai înnăbuşit în prosop. Cum au fost acele clipe?
Sigur că au fost, de tristeţe, de supărare, pentru că am simţit că am avut meciul în mână. Nu am reuşit să îl duc până la capăt. Eram însă şi încrezătoare că mă voi întoarce pe acea arenă. În faţa tribunei, că voi câştiga şi meciul, poate şi turneul.
Au mai fost lacrimi şi în vestiar?
Puţine. Puţine, pentru că nu am avut timp. M-a luat antrenorul meu, m-a încurajat foarte mult. Mi-a spus că, pentru el, am câştigat meciul. Apoi, a trebuit să plec la conferinţa de presă şi nu am apucat să plâng în vestiar. Am plâns însă în pat, toată noaptea. Nu am putut să dorm.
Gabi Ruse merge rapid mai departe. E nedormită, dar glasul ei este vioi. Reconfortant. Merge rapid mai departe, cu gândul de a se recupera după efortul depus, cu gândul la un turneu în Germania şi cu speranţele agăţate de turneul de la Bucureşti, acolo unde anul trecut, din postura de wildcard, a obţinut o primă victorie WTA a carierei, în faţa Shinikovei.