Media

    

Gabriela Ruse: “Pentru mine vin anii cei mai buni”

L-am invitat pe jurnalistul Cătălin Striblea să ne împărtășească poveștile sportului alb, de care suntem apropiați pentru că La Fântâna este #ApaCampioanelor, partenerul oficial de hidratare al celui mai important turneu de tenis profesionist din România, Transylvania Open.

În seara zilei de 22 octombrie 2023 Gabriela Ruse pășea în holul hotelului Radisson Blu din Cluj Napoca. Era la capătul unui turneu entuziasmant și epuizant. Cu un wild card la dispoziție avansase în mare viteză către finala cu Tamara Korpatsch. Pe care o bătuse de patru ori înainte. Nu și de data asta.

Dar plutea. Publicul din BT Arena o susținuse “ca și cum aș fi jucat pentru România”. A fost înfrântă, dar plutirea continua și era însoțită de un zâmbet uriaș, care o ajută să uite de crampele musculare apărute la începutul setului doi. La intrarea în hotel, un alt val de ovații a primit-o. Lumea a aplaudat-o, personalul i-a ieșit în cale, prieteni, antrenori, oficiali o așteptau să o aclame și să o îmbrățișeze. S-a stat la o masă mare, s-a celebrat, s-a aplaudat din nou, s-a trăit preț de o oră o stare de bine, succes și încredere pentru viitor. Jocul îi dădea dreptul la mai mult.

Trei luni și jumătate mai târziu ne întâlnim în agitatul București. Gabriela Ruse vine la interviu direct de la antrenament. E îmbrăcată sport, dar fără armura care a purtat-o la Cluj. Aceasta se reconstruiește pas cu pas. Zâmbetele încă sunt acolo. Și încrederea. S-au întors, însă, și incertitudinile.

Accidentări sau puncte? Calcule de una singură

Jucătorii de tenis sunt singuri. Au echipe, dar în cele din urmă, decizia este la ei. Iar Gabi vine după o accidentare complicată, grea și cu perspective neplăcute. O ruptură musculară la abdomen a apărut în Noua Zeelandă, iar asta îi pune sub semnul întrebării serviciul. “Eu mă simt bine, dar doctorii mi-au spus că ruptura încă se vede la ecograf. Calculez ce risc trebuie să-mi asum. Aș vrea să merg, dar nu știu ce consecințe vor fi.”

Calculul acesta este teribil de complicat. Ai nevoie de meciuri și de puncte. Pe de altă parte, nu știi în ce zonă de formă te afli. Te poți accidenta și lipsi mai mult. “Mi-e și foarte greu pentru că o întreagă echipă depinde de mine”. În viața unei jucătoare de tenis există un antrenor, un fizioterapeut, un nutriționist, un medic, ca să-i numesc doar pe câțiva dintre cei cu care colaborează o jucătoare cu perspective de loc peste 100 mondial. Gabi a coborât pe locul 146 după ce ajunsese până pe 51.

Este și un pic de vinovăție la mijloc. “Am plecat în Noua Zeelandă din decembrie. Nu mai servisem de două luni. Am avut probleme la umăr, am făcut tratament, doctorul m-a rugat să nu servesc deloc. Dacă am dat 100 de servicii înainte de Auckland este mult.” Râde. “Am avut și ghinionul să joc bine, dacă mă înțelegi. Am jucat trei meciuri, două victorii. Am crezut că am făcut febră musculară. Și mi se părea firesc căci nu mai jucasem la intensitate de luni bune. Doar că nu se mai oprea. Și atunci antrenorul meu a început să intre la bănuieli. Așa am aflat de ruptură.” Cade un pic pe gânduri. “Îți dai seama, oamenii au stat cu mine de Crăciun, de Revelion, au renunțat la familii, ferm convinși că prindem Australia Open. Iar noi a trebuit să ne întoarcem acasă. Cred că pentru ei este mai frustrant. Căci eu fac sacrificii pentru mine. Dar ei le fac tot pentru mine, nu pentru ei.”

Incertitudinea apasă cel mai greu pe umerii unui sportiv. Riști acum, te pregătești pentru partea a doua a anului. Ce faci dacă ratezi începutul? “Ce să fac? Mi-ar trebui meciuri. Dar știu că nu mai pot să duc până la finală. Dar dacă recidivează ruptura?”

“Nu știu cum să gestionez momentul acesta. Și știu că oamenii mă așteaptă la Cluj. Joc acasă. Este important și în privința punctelor. Clasamentul meu a căzut. La turneele mari nu mai pot intra. Îmi doresc foarte mult să joc la Jocurile Olimpice”

Ce faci când pierzi șase mingi de meci

Gabi are mai multe întrebări decât răspunsuri în prima parte a întâlnirii noastre. Anxietatea nu-i este străină. “Am lucrat mult cu mine în ultimii doi ani. Am fost la psiholog, m-a ajutat să înțeleg prin ce trec.” Nu a fost genul să lase lucrurile în urmă. În vara lui 2018, Gabi mergea la Wimbledon cu visuri de adolescentă. A fost o junioară foarte bună, de top 10 mondial. Adversara ei era Radwanska, în anul retragerii. Gabi joacă cu dezinvoltura uneia care este la Wimbledon de 10 ani. Sunt șase mingi de meci pentru ea. Una câte una, toate îi scapă din mână. Imaginile păstrate de internet o arată căutând o soluție în corzile rachetei. O magie care să o scoată de acolo. Dar mingile pleacă în aut sau în fileu.

“Șase luni nu am dormit după meciul acela. Îl visam noaptea. Vedeam mingile de meci. L-am târât cu mine. Nu reușeam să trec ușor peste astfel de momente.” E ceva ce astăzi Gabi gestionează, dar cu efort și cu multă muncă. “Să știi că, dacă mi se întâmpla asta acum doi ani, era un dezastru. Stăteam la Netflix, mâncam și nu mai făceam nimic. Mă alin cu mâncare. Sunt pofticioasă.“

Râde. Mâncare și căței. “Dacă aș putea, aș adopta toți cățeii din lume. Am trei. Și unul la mama. Și când plecăm în turnee, departe de casă, îi lasăm la o doamnă dresoare.” Ideea că acasă o așteaptă “un cățel mic și foarte rău” o distrează nespus.

De doi ani încoace, lucrurile s-au mai liniștit pentru ea. Sau în sinea ei. “De acum oamenii mă știu. Nu simt că mai este dramatic dacă pierd un meci. Înainte era o povară, eram sigură că se va vorbi despre un turneu ratat vreme de 10 ani. Am învățat că se vorbește o zi de asta și apoi lumea își vede de viață.”

“Astăzi am învățat să mă iert. Mă iert pentru greșelile mele. Și mi-a fost foarte greu, pentru că eu am fost crescută foarte strict. Tata, în special, era foarte critic cu mine. Dintr-o grijă exagerată. Nici nu mă lăsa să merg la pâine pe jos, de frică să nu pățesc ceva. Critica asta, grija asta, le-am transferat asupra mea. Așa mă purtam și cu oamenii de lângă mine. Dacă nu făceau ceva cum trebuie, i-am ras. Trebuia să fie totul la liniuță.”

“I-am ras.“ sună ca un bici în mijlocul discuției.

Este scurt, aspru, sever. Gabi se schimbă pentru o clipă. O secundă revăd jucătoarea de pe terenul de la Cluj. Armura pe care o cară la meciuri. Îi spun că arată diferit în afara terenului. Că schimbarea este vizibilă. “Da”, râde iarăși. “Știu cum e. E o transformare mare. Scot demonul din mine. Așa le spun colegilor înainte de meci.” Mai târziu îmi spune că-l scoate și la rummy și nu numai. “E scandal în casă, dacă nu câștig eu.”

“M-am mai schimbat acum. Toată presiunea asta asupra mea îmi lua din energie. Învăț acum să gestionez. Și cred că sunt ceva mai bine.”

Gabi Ruse are 26 de ani. Și duce cu sine toate sinusoidele, incertitudinile și bucuriile unei sportive care intră și iese din primele 100 de jucătoare ale lumii. Este la mijlocul unei generații despre care putem să spunem că e cea mai bună din tenisul românesc. Constant în ultimii ani România a avut jucătoare de top 100. La un moment dat au fost șapte. De ce nu mai multe?

“Pentru că noi, în România, învățăm din greșeli.” Păi și nu așa ar trebui să fie?” “Sigur că înveți din greșeli, dar progresul nu se poate face doar pe bază de greșeli. El trebuie asigurat de un sistem. Or, în ce ne privește, nu avem obiceiuri corecte, copiii nu sunt învățați nici cum să facă încălzire, nici cum să facă recuperare. Să-ți dau exemplu: nu făceam recuperare decât o dată pe săptămână. Or azi, dacă nu fac zilnic a doua zi, nici n-ai ce discuta cu mine. Nu știam să gestionez meciurile, turneele, mâncarea. A trebuit să învăț singură să calculez tot.”

O vreme s-ar putea să nu mai avem campioni

Este tenisul cel mai greu sport din lume? “Nu cred, dar noi în România reușim să ni-l facem. Dacă am face totul bine meci de meci să știi că ar fi mult mai ușor. Mă uit și la copii cât de prost sunt învățați. Nu tehnic, ci nu li se arată ce înseamnă sport de performanță. Nu încălzire, nu recuperare, nu prevenție. Nu avem habar de nutriție. Nu avem habar de terapie. Sunt copii care sunt forțați de părinți. Și care au traume toată viața. Nu zic că România nu știe, iar la alții este mai bine. Dar, la noi, marii sportivi care au făcut foarte mulți bani nu au ajutat următoarele generații. Adică, fără a generaliza, multă lume a venit, și-a făcut treaba, a câștigat și a făcut bani și a mers mai departe fără a lăsa ceva pentru generația următoare. Și au venit următorii și au luat-o de la capăt, de la zero. Rezultatul este că nu avem specialiști. Mă văd pe mine la 18 ani. Nici nu știam să merg drept pe stradă.”

“Să nu mă înțelegi greșit. Nu vreau să plec din țară. Dar mă gândesc dacă nu cumva ar fi trebuit să accept cele două ocazii pe care le-am avut. Și nu-i îndemn pe cei foarte tineri să plece din țară. Dar dacă nu se schimbă ceva, să-și caute specialiști din afară.”

Și aici apare un gând de viitor, dar și un prag de maturitate sportivă importantă pentru Gabriela Ruse. “Unde mă văd eu peste 10 ani? Aici, în România, lucrând cu copiii. Nu neapărat ca antrenoare, dar mi-ar plăcea să fac un mentorat cu cei mici. Este o lipsă teribilă la noi. Nu avem persoane cu care să ne sfătuim, mai ales când suntem foarte tineri.”

“Iar, dacă mă întrebi, România nu va mai avea o perioadă jucătoare și jucători buni. Materialul este extraordinar la noi, doar că nu avem școală, care este foarte importantă. Și asta vreau eu să fac în tenis. Și nu mă gândesc la rezultate, ci la a lăsa ceva în urmă. Să nu se mai chinuie copiii ca să ajungă la rezultate.

Cine îi este aproape?

Gabi se gândește o clipă la Monica Niculescu. Monica a adoptat-o încă de când avea 16 ani. A văzut-o la turnee, a stat de vorbă cu ea, i-a dat sfaturi, un ghidaj care vine de 10 ani încoace. Și acum împart același antrenor, Călin Ciorbagiu. Iar la unele antrenamente sunt împreună. Este un pilon în viața ei și cred că și alții au nevoie de așa ceva. Acel “lasă ceva în urmă” despre care vorbește atât de des.

Se întoarce la Cluj. Presiunea hotărârii de a merge sau nu o macină. “Știi ce? Diseară am să hotărăsc. Mai vorbesc o dată cu echipa.” Îmi dau seama că interviul acesta este tot ce-i lipsea. “Știi cum a fost acolo? Când am văzut tabloul, eram în Portugalia, jucam la un turneu acolo, mi-am văzut ghinioanele din trecut. Numai trageri proaste am. Am picat cu favorita doi, Parks. Îi și place indoor, pe hard, era și partenera mea de dublu. Am acceptat că am o cale mai grea. Și de aici s-a pornit. Mă bucuram de joc și voiam să joc doar ca să mă întorc pe teren.”

În meciul cu Arango, face un joc ciudat. Conduce cu 6-1, apoi pierde un set cu 6-0, ca să câștige în final cu 6-1. “Tenis tipic de femei”, sună un comentariu pe Instagramul ei. “Pot să-ți explic. Am lăsat setul acela. Am văzut că nu o mai pot prinde. Este un proces aproape inconștient. O dozare a energiilor pentru decisiv. Nu e ca și cum mă apuc să dau mingile în aut. Dar ești un pic prea departe, un pic mai lentă. Culmea, la 4-0 pentru ea, am văzut că-mi intră tot. Dar era târziu să o mai prind.” De acolo Gabi joacă impecabil, inclusiv în finală, unde i-a lipsit energia. Și-ar dori să revină musai pentru publicul clujean.

Și pentru turneu. Transylvania Open le răsfață pe jucătoare și cred că este un cuvânt potrivit. Jucătoarele l-au votat doi ani la rând cel mai puternic turneu WTA 250. “Eu, personal, nu am auzit niciodată niciun NU acolo. Echipa este extraordinară. Am văzut că oamenii sunt foarte implicați.” La micul spa din vestiare nu a ajuns încă, dar nu este timpul pierdut.

“Mereu mă întreabă fetele de turneu”. ”Fetele” sunt “prietenele din tenis cu care petrec 10 luni pe an.” Una dintre ele este Emma Răducanu cu care alternează română și engleza. Dar tot acolo sunt Ons Jabeur, Kostyuk, Yamstreska. “Ons este persoana cea mai veselă din circuit. Neschimbată de zece ani, în ciuda succesului.” Coco Gauff este în partea cealaltă, “nu salută pe nimeni”. “Dar eu sunt prietenoasă cu toată lumea. Chiar de avem meci mâine, putem bea o cafea împreună. Iar mama m-a învățat un lucru: dacă poți spune ceva de bine despre cineva, spune, dacă nu, abține-te!”

Cum o să fie viitorul?

“Pentru mine întrebarea nu este dacă voi ajunge din nou, ci când voi ajunge din nou. Și nu mă refer aici doar la Cluj. Ci și la primele 100 de locuri din top. Eu am muncit foarte mult în ultimii doi ani și am tras de mine. Am progresat mult.” Dincolo de decizia de la Cluj, anul acesta o să fie o descărcare. Anul trecut a fost unul de acumulări. Multe turnee, multe jocuri. Am avut semifinală de Grand Slam la dublu, finală de simplu. Am încărcat foarte mult. Cred că de la an la an voi fi mai bună. Cel mai important este să găsesc echilibrul sănătății. Dacă-l găsesc, 27, 28, 29, vor fi cei mai buni ani ai carierei mele. Așa simt. Mă apropii de apogeu.”

În seara următoare, Gabi a anunțat public că nu poate juca la Cluj din cauza sănătății. Decizia e dureroasă pentru ea, dar vine cu speranță.


https://lafantana.ro/ro/blog/post/gabriela-ruse-pentru-mine-vin-anii-cei-mai-buni


    

Interviu 30-0 | Gabriela Ruse: „De fiecare dată când am grăbit anumite lucruri în viața mea, am greșit. Răbdarea n-a fost punctul meu forte. Dar învăț“

Gabriela Ruse a sperat până în ultimul moment că va putea juca la a patra ediție Transylvania Open. A amânat cât a putut decizia, sperând că se va recupera la timp după ruptura musculară suferită chiar în primul meci al anului, la Auckland. Chiar dacă doctorii i-au spus că e prea devreme să revină în turnee – începuse antrenamentele de aproape trei săptămâni, dar fără să servească – își dorea să joace acasă, unde în octombrie a trăit unul dintre cele mai frumoase momente ale carierei. „Nu neapărat pentru că am făcut finală, ci pentru că am simțit că oamenii efectiv mă iubesc și mă susțin necondiționat.“

E un sentiment pe care crede că o să și-l amintească și peste 10 ani, și pe care l-a retrăit sâmbătă dimineața, în prima zi a turneului, când a intrat în BT Arena; de data aceasta ca spectatoare, nu ca jucătoare.

Hotărâse, cu puțin înainte de start, că e mai bine să nu riște. Să nu intre pe teren când e refăcută doar 90%, oricât de mult își dorește. A luat decizia mai bună pe termen lung, deși spune că răbdarea nu a fost niciodată punctul ei forte. „Îmi doream atât de mult, dar de fiecare dată când am grăbit anumite lucruri în viața mea, mi-am dat seama că am greșit. Da, răbdarea n-a fost punctul meu forte de-a lungul vieții. Dar învăț.“

Toate progresele făcute în ultimul timp, despre care povestea și în octombrie – mai ales cum să se raporteze la ea cu mai multă empatie și înțelegere – au ajutat-o și când s-a accidentat. Nu-și dorea să înceapă așa anul, dar s-a simțit pregătită mental pentru o provocare peste care știa că va trece. A înțeles că nu poate controla ce i se întâmplă, așa că a profitat de pauză ca să petreacă timp cu familia, cu câinii ei, să se uite la meciurile de la Australian Open cu un ochi de comentator. „Degeaba te gândești la ceva ce a fost sau la ce o să fie dacă tu nu ești prezent în momentul de acum.“

A mai învățat și să nu-și seteze obiective în termeni de clasament. „Pentru mine, obiectiv înseamnă să fiu mai bună pe teren, să fiu mai bună pe parte fizică, să fiu mai bună pe parte mentală, să fiu mai bună ca om, de la an la an.“ Avea însă și o dorință concretă: participarea la Jocurile Olimpice. „Mi-am dorit ca anul acesta să joc la Jocurile Olimpice. Dar acum, realist vorbind, sunt foarte puține șanse, pentru că am destul de multe puncte de apărat. Și cred că timpul o să le decidă pe toate.“

„Pot să vin să spun că obiectivul e să ajung în top 100, dar, cumva, nu știu, acest număr mă limitează. (…) Așa cum am mai zis și în interviurile trecute, cred că cea mai bună chestie pentru mine este ca eu să mă depășesc zilnic ca persoană. Și de aici cred că o să vină toate. Și rezultate, și fericire, și, nu știu, puncte.“

A început anul și cu o schimbare în echipa sa: lucrează cu Călin Ciorbagiu, antrenorul Monicăi Niculescu. „Mă bucur de această colaborare. E un om cu foarte multă experiență, un om care a trecut prin multe lucruri cu Monica și cred că atunci când vezi o relație de o durată atât de lungă, înseamnă că au făcut ceva bine.“

Mi-am bifat pe carnețel: „Ok, am reușit și asta“

Chiar dacă n-a putut juca, a vrut să fie prezentă la turneul din Cluj. A urmărit meciuri din tribune în calificări, a avut sesiuni de meet&greet cu fanii și s-a bucurat să le simtă afecțiunea chiar și când nu e pe teren. „Nu a contat că nu joc. Am văzut cât de bucuroși sunt să mă vadă, să mă întrebe de starea mea de sănătate, și atunci asta cumva mă face să fiu puternică.“

Ediția din octombrie, unde a primit un wildcard pe tabloul principal și a ajuns până în finală, a fost importantă tocmai pentru că a ajutat-o să-și depășească o frustrare, pentru că simțea că nu poate juca bine în fața propriilor suporteri. „Era o presiune atât de mare încât, cum să zic, după un turneu îmi trebuia o vacanță de două săptămâni ca să-mi revin de la încărcătură. Și nici nu reușeam să joc bine, dar a fost o reușită pentru mine și anul trecut, dar și acum doi ani, pentru că și acum doi ani am jucat bine. A fost ca o descătușare, mi-am bifat pe carnețel: Ok, am reușit și asta.“

Acum, s-a bucurat de experiența de a fi spectatoare, pentru că îi place să se uite la meciuri. „Înainte nu prea aveam răbdare să mă uit. Mi se părea plictisitor, dar acum nu-l mai văd ca pe un meci de tenis. Îl văd ca pe o carte pe care o citesc, pentru că văd cumva frustrările colegelor mele, prin care și eu trec, cumva, în timpul meciului, dar nu le văd din exterior. Mă uit la partea tehnică, sunt mai mult ca un antrenor când sunt în afara terenului. Și mi-am dat seama că mă descurc destul de bine să analizez lucrurile.“

A fost prezentă la meciul Marei Gae, o jucătoare tânără cu care are o relație foarte bună, cum și-ar fi dorit să aibă și ea cu cele mai mari, pe care le admira când era junioară. „Mi-a părut rău că a pierdut (n.r: în calificări, cu Alizé Cornet), dar nu contează; după mine dacă câștigă sau pierd, nu contează. Atitudinea și dorința, asta e cel mai important.“ Ce calități apreciază în jocul Marei? „Îmi place foarte mult că are un fizic foarte, foarte bun. Îmi place mult serviciul ei. Și îmi place că are o bunătate care se vede.“

„E important să ai pe cineva care să știe drumul“

Ajunsă la 26 de ani, Gabi se gândește tot mai mult în ultimul timp la ce lasă în urmă, dincolo de rezultate. La impactul pe care și ea îl poate avea în rândul tinerelor. „Cred că, pe lângă rezultatele pe care le lași în urma ta, poți lăsa ceva și pentru alte persoane. Și cumva asta îmi doresc să le ofer chiar și după mă voi lăsa de tenis, deși nu cred că voi fi vreodată antrenoare de tenis – pentru că am stat mut plecată, și îmi doresc foarte mult să dedic timpul familiei. Dar cred că avem nevoie de niște mentori. Ai nevoie de oameni pe care poți să-i suni, să le ceri niște sfaturi. Pentru că e foarte important să ai pe cineva care să știe drumul. Și cu asta am suferit foarte mult. Acum nu mai sufăr, pentru că am învățat singură drumul. Așa a fost să fie, l-am învățat. Eu am avut noroc că părinții mei au fost sportivi și ei, și cât de cât pe plan sportiv au putut, în general, să mă îndrume. Și n-au pus presiune pe mine.“

Nevoia de direcție și îndrumare pe care o simt mai toate jucătoarele tinere vine și în absența unei infrastructuri care să le ofere o hartă a drumului spre peformanță. „Suntem foarte slabi la capitolul ăsta. Adică rezultatele pe care le-am făcut noi, colegele mele, au fost ceva incredibil, ceva mult peste ce ni s-a oferit. Faptul că Simona a fost numărul 1, din nou. (…) Cred că e datorită caracterului nostru, și a faptului că avem foarte multe lipsuri, din multe puncte de vedere; și nu mă refer ca persoane, ci mă refer la infrastructură, bani, sponsori și așa mai departe, asta ne-a făcut cumva să ne dorim foarte mult și să fim cu acea sete de victorii.“

I-ar plăcea ca noile generații să aibă șansa să crească într-un sistem mai bun decât au avut ele, dar crede că mai sunt pași de făcut pentru a ajunge acolo. „Lucrurile se vor schimba doar dacă noi, jucătoarele care terminăm tenisul, vrem să facem ceva. Altfel, nu avem cum. Pentru că, în primul rând, nu avem specialiști. Ca să poți schimba ceva în bine, îți trebuie oameni care știu cu ce se mănâncă treaba asta.“ Sunt antrenori tineri care se implică și încearcă să ajute, dar Gabi simte că ar fi nevoie de un nucleu mai numeros. „Ne trebuie un grup de cel puțin 10-12 oameni care să poată să lucreze împreună pentru același lucru.“

Dacă o rogi să se gândească, punctual, la un lucru pe care l-ar schimba în felul în care se formează tinerele generații, spune că unul singur nu ar fi de ajuns. „Aș putea enumera, cred eu, cel puțin 5-10 în momentul ăsta. Ne trebuie, în primul rând, un loc cu niște facilități, pentru că, uite, îți spun de mine: gândește-te că eu pierd cel puțin patru ore în trafic, jucând într-o parte, făcând pregătire în altă parte, fizioterapie în altă parte, acupunctură în altă parte, psiholog în altă parte. Toate lucrurile astea te distrug în ani de zile. Și cred că ăsta ar fi un punct de plecare, un loc unde să ne putem organiza.

Apoi aș alege câte doi sportivi de la fiecare categorie de vârstă, cei mai buni, cărora să le poți oferi servicii pe gratis, pentru că mulți sportivi de la noi s-au lăsat din cauza lipsei banilor, clar. Dar cred că primul lucru cu care trebuie să începi, din punct de vedere psihologic, este cu părinții. Din păcate, mulți părinți au nenorocit copii. Am văzut zeci de copii bătuți, părinți urcați pe garduri, înjurați, făcuți în toate felurile. Cumva, ei trebuie să înțeleagă că nu există rezultate cu un astfel de drum în viață. În nimic. Dacă ție ți se va spune toată viața că ești prost, că nu te duce capul și că nu ești bun de nimic, așa va fi.“

Gabrielei îi place tot mai mult să fie apropiată de jucătoarele tinere, să le ofere sfaturi și ghidaj. Intră în vorbă cu ele când le vede antrenându-se pe terenurile alăturate la Centrul Național de Tenis, mai ales dacă simte că ele nu au curaj s-o abordeze. Își amintește o discuție cu fetele din echipa națională Under 12 care i-a reamintit cât de importantă e pregătirea mentală. „Ele mi-au pus niște întrebări atât de drăguțe, de exemplu, una dintre întrebările lor a fost cum reușesc eu să joc bine atunci când oamenii se uită la mine. Le-am răspuns, au plecat de la antrenament, le-am văzut așa puțin bulversate, și la câteva zile după am văzut că au câștigat Winter Cups 2024. A fost o bucurie foarte mare pentru mine.“

„Mi se pare că dacă noi nu mai facem lucrul ăsta, înseamnă că uităm de unde am plecat. Uităm că și noi am fost copii. Și când primeam o manșetă de la cineva, dormeam cu ea sub pernă. Și asta am și încercat să fac, să dau chestii de la mine, să le motivez, să le fac să simtă că sunt cele mai bune, că pot și ele. Și eu am fost bună datorită Generației de Aur, ca să zic așa, Simona, Irina, Monica, Sorana, pentru că ele m-au tras în sus. Le vedeam, le vedeam acolo, le vedeam în Top 100, la turneele mari, și mi-am pus și eu niște întrebări: eu de ce n-aș putea?“.


https://www.treizecizero.ro/news/gabriela-ruse-de-fiecare-data-cand-am-grabit-anumite-lucruri-in-viata-mea-am-gresit-rabdarea-n-a-fost-punctul-meu-forte-dar-invat


         

Gabriela Ruse nu va participa la Transylvania Open din cauza unei accidentări. O altă româncă a urcat pe tabloul principal

Gabriela Ruse (69WTA) nu va putea participa la turneul de tenis Transylvania Open 2024 WTA250 găzduit la Cluj-Napoca din cauza unei accidentări suferite înainte de Australian Open. Jucătoarea de tenis ce a ajuns în finala competiției în ediția precedentă a competiției va fi înlocuită pe tabloul principal de Miriam Bulgaru (195 WTA) iar în calificări în locul lui Bulgaru va intra Sara Maria Popa (454 WTA).

Totodată, în cazul în care cel de-al patrulea wildcard nu va fi solicitat de o jucătoare din top 30, acesta va fi acordat Andreei Mitu (171 WTA) care va intra astfel pe tabloul principal.

”Ne pare rău că nu o mai avem pe tabloul principal pe Gabriela Ruse la această ediţie a turneului. Gabi este foarte de iubită de public. Anul trecut am trăit alături de ea meciuri incredibile, pline de emoţie, şi abia aşteptam să o revedem. Dar ea va fi oricum alături de noi şi, până când o vom revedea în teren, îi urăm recuperare rapidă”, a declarat Patrick Ciorcilă, directorul Transylvania Open WTA 250.

În momentul de față pe tabloul principal de la Transylvania Open WTA 250 se află trei jucătoare românce: Ana Bogdan (66 WTA), Jaqueline Cristian (84 WTA) şi Miriam Bulgaru (192 WTA).


https://www.servuscluj.ro/gabriela-ruse-nu-va-participa-la-transylvania-open-din-cauza-unei-accidentari-o-alta-romanca-a-urcat-pe-tabloul-principal/


    

Gabriela Ruse s-a retras de la Transylvania Open. Finalista de anul trecut nu s-a refăcut după accidentare

Gabriela Ruse și-a anunțat retragerea de la turneul de tenis Transylvania Open, care va avea loc săptămâna viitoare la Cluj-Napoca, din cauza unei accidentări.

Ruse nu a reuşit să se refacă după accidentarea suferită înaintea turneului Australian Open, dar va fi totuşi prezentă la Cluj-Napoca, pentru a se întâlni cu iubitorii tenisului, potrivit organizatorilor.

Cum Ruse primise un wild card pentru tabloul principal de simplu, acesta va fi acordat altei românce, Miriam Bulgaru, în timp ce wild card-ul oferit acesteia pentru tabloul de calificări a fost redirecţionat către Sara Maria Popa.

Ana Bogdan (66 WTA) era singura româncă sigură de prezenţa pe tabloul principal, datorită clasamentului, dar ei i s-au alăturat Jaqueline Cristian (89 WTA), Anca Todoni (235 WTA) şi Miriam Bulgaru (195 WTA), ultimele două graţie unor wild card-uri.

Desemnat cel mai bun turneu de tenis din lume la categoria WTA 250 pentru doi ani consecutiv, Transylvania Open va avea loc la Cluj-Napoca, între 3 și 11 februarie.

Cea de-a patra ediţie a turneului de tenis din Cluj-Napoca va avea loc în sala polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca. Meciurile se vor juca indoor, pe hard, pe cele două terenuri de tenis care vor fi amenajate. În total, 32 de jucătoare vor concura la simplu și 16 echipe la dublu, pentru 250 de puncte WTA şi premii în valoare de 267.082 dolari. În plus, tabloul de calificări va avea 24 de jucătoare.

Turneul din 2023 a avut loc în perioada 16-22 octombrie şi a fost câştigat la simplu de Tamara Korpatsch. Tânăra jucătoare germană a obţinut la Cluj primul titlu WTA 250 din carieră, după o finală jucată cu Gabriela Ruse. Campioane la dublu au fost Jodie Burrage şi Jil Teichmann, după finala disputată cu Leolia Jeanjean şi Valeria Strahova.


https://romanialibera.ro/sport/tenis/gabriela-ruse-s-a-retras-de-la-transylvania-open-finalista-de-anul-trecut-nu-s-a-refacut-dupa-accidentare/