Deși a fost votat cel mai bun turneu WTA 250 de către jucătoarele din circuit, Transylvania Open 2023 a trebuit să treacă peste multe obstacole pentru a fi păstrat la Cluj și implicit în circuitul WTA, iar pentru asta, noi, românii, trebuie să le mulțumim lui Patrick Ciorcilă și întregii sale echipe de organizare.

Șapte românce calificate pe tabloul principal, una venind din calificări și alte patru învinse în meciurile premergătoare săptămânii principale de turneu. Locomotiva a fost nimeni alta decât sfertfinalista de anul acesta de la US Open, Sorana Cîrstea. Printre româncele de pe tabloul principal le-am mai avut pe Jaqueline Cristian, sau “Draculina”, botezată astfel de publicul clujean pentru aparițiile sale cu pelerina contelui Dracula, venită după semifinale la turneul de la Rouen, pe Patricia Țig, care dă semne importante de revenire după un sfert la Reims și turul al doilea la Cluj, pe Ilona Ghioroaie, revelația plăcută a calificărilor, pe Miriam Bulgaru, care anunță o ascensiune importantă în anul ce urmează, pe Ana Bogdan, clujeanca adoptată care a avut o săptămână foarte bună, și, nu în ultimul rând, Elena Gabriela Ruse, la care aș vrea să ne oprim.

Gabi a venit la Cluj din postura de semifinalistă a turneului ITF din Quinto da Lago, unde a pierdut în fața britanicei Harriet Dart în sâmbăta premergătoare turneului din inima Transilvaniei. Lăsând la o parte faptul că a ajuns la Cluj stoarsă de puteri, exact cum a și declarat după meciul din primul tur, a avut ghinionul ca primul adversar scos în cale să fie capul de serie numărul 2, americanca Alycia Parks.

Încă de când a început turneul, publicul clujean a încurajat în mod frenetic fiecare româncă intrată în concurs, de parcă asistam la un meci de Fed Cup, sau, cum se numește mai nou, “Billie Jean King Cup”. BT Arena vibra la fiecare punct câștigat de jucătoarele noastre. Și am ajuns la meciul Gabrielei, care a început în forță duelul contra americancei, colega sa de dublu de la acest turneu. Un 6-2 care poate a părut simplu, dar care, de fapt, a fost muncit la fiecare lovitură. A urmat un neverosimil 1-6 al Alyciei, apoi, în decisiv, un 0-3 și mai apoi un 2-4. Momentul în care a început revirimentul Gabrielei, încheiat cu 6-4 pentru bucureșteancă.

Gabriela a relatat după acest meci că fără aportul publicului nu ar fi putut reuși acea magnifică revenire din setul decisiv și a dedicat victoria publicului, pe cât de cald, pe atât de dornic să vadă o româncă în ultimul act, mai ales după acea finală pierdută de Simona Halep în 2021 contra lui Anett Kontaveit.

Rând pe rând, în fața Gabrielei au cedat Anna Bondar, Emiliana Arango și Rebeka Masarova și parcă fiecare meci o contopea tot mai mult cu atmosfera din sală. Da, într-adevăr, publicul a iubit fiecare jucătoare din România, le-a susținut din răsputeri pe toate, dar parcă pentru niciuna nu a fost atât de cald, atât de aprig și atât de înțelegător ca în cazul Gabrielei. A simțit din plin emoția, iar în cele mai grele momente, atmosfera a fost catalizatorul ei principal, ceea ce o împingea și o purta spre victorie, indiferent cât de obosită era, fizic sau mental. Pentru că da, încărcătura mentală în fața propriului public este imensă!

Nu aș vrea să intru în prea multe detalii tehnice legate de finală. Deznodământul îl știm cu toții (6-3, 6-4 pentru nemțoaica Tamara Korpatsch), mai ales că, după meci, Gabriela a explicat că, la 2-0 în favoarea ei în primul set, a simțit niște dureri crunte la nivelul gambei.

Probabil e un clișeu al suporterilor, poate e un clișeu al Balcanilor, merg mai departe și spun că poate e un clișeu al românilor, să spunem de fiecare dată când ne vedem învinși într-o fază superioară a vreunei competiții, indiferent despre ce sport vorbim, că „pentru noi sunteți campioni”. Dar, duminică seară, Gabriela a fost campioană, pentru mine în mod special. Am văzut din sală, dar am și ascultat de multe ori conferința de presă de la final. Bucuria cu care ea a jucat pe tot parcursul turneului, inclusiv după momentul în care s-a accidentat, ne-au arătat sentimentul pur de iubire față de sport și poate, de ce nu?, unul din cele mai importante motive pentru care sportivii se apucă de tenis, pentru a aduce bucurie oamenilor.

Mi-au rămas întipărite în cap două fraze din discursul ei. „Dacă nu aș fi fost în România, aș fi abandonat meciul, pentru că aș fi putut agrava situația. Dar cred că românii și toți cei care m-au susținut meritau un final de meci frumos” și „Mi-am dat bandajul jos, pentru că am vrut să arăt oamenilor că voi lupta, chiar dacă mă doare, iar la marginea terenului plângeam de durere, am vrut să transmit în special COPIILOR că e foarte important în viață să lupți”.

Gabriela a fost în acea seară o luptătoare, și-a lăsat ultima picătură de energie pe teren, iar ultima fărâmă de bucurie în tribune și pentru asta publicul a adoptat-o drept una de-ale lor.

Victoria nu a fost sinonimă cu trofeul duminică seară. Victoria ei a însemnat acel sentiment pur de a bucura și a mulțumi oamenii care vin să te susțină, iar pentru asta Gabriela Ruse este o campioană mai mult decât meritorie!

https://welovesport.ro/stiri/cand-victoria-nu-e-sinonima-cu-trofeul-28817