
Cele aproximativ zece minute din conferința de presă a Gabrielei Ruse au transmis cele mai plăcute sentimente pe care o înfrângere le poate oferi. Înțelegere, acceptare, bucurie, Gabi Ruse a fost toată un zâmbet în fața jurnaliștilor, după un meci în care doctorul limbajului corporal i-ar fi putut scrie o rețetă lungă. “Românii știu să piardă” a spus ea cu mândrie la finalul celei mai bune săptămâni din cariera sa, cum ea a declarat.
Gabi a spus că nu se aștepta deloc să ajungă în finală și a povestit cum înainte de acest turneu, se gândea alături de echipa ei cum nu va putea ajunge în Australia din cauza locului ocupat în clasament. “Viață și tenisul mi-au arătat din nou că atunci când muncești și faci lucrurile cum trebuie, rezultatele vin atunci când nu te aștepți.” Într-adevăr, ea nu era pe lista de potențiale finaliste a probabil niciuna dintre noi. Pe 14 octombrie pierdea în semifinalele unui turneu ITF cu premii totale în valoare de 40.000 de mii de euro. Acum, pentru rezultatul din Cluj ea va încasa €19,240.
Despre durerea care a pus-o în genunchi
Întrebată despre problemele fizice, a mărturisit că probleme au apărut în al treilea game, după ce a condus cu 2-0 și că lupta s-a mutat din teren în mintea ei, iar adversara nu mai era Korpatsch, ci gândurile sale după cum a spus chiar ea. „La un moment dat mi-am dat seama că nu o să pot câștiga meciul, dar mi-am dorit să lupt până la ultima minge. Chiar dacă probabil, dacă nu aș fi fost în România, aș fi abandonat meciul pentru că am simțit că aș putea să agravez situația.” Ruse și-a asumat un risc care i-ar fi putut frâna brusc toată încrederea acumulată în aceste zile.
În timpul meciului a plâns de durere, dar la finalul acestuia au venit și lacrimile de bucurie. Jucătoarea care a servit din mână pentru că nu mai putea să își pună greutatea în picior, a sărit la pozele de la ceremonie alături de Tamara Korpatsch, într-un mod caracteristic unei echipe de dublu care sărbătorește un trofeu împreună. A fost o imagine rară pentru o învingătoare și o învinsă, o imagine care a arătat maturitatea și evoluția la nivel mental a Gabrielei Ruse din ultimii ani.
Bucurie extremă
“Au fost lacrimi de bucurie și chiar dacă este locul al 2-lea eu sunt foarte fericită și trebuie să învățăm să pierdem și cred că înfrângerile uneori sunt mai bune decât victoriile, dacă știi cum să le să le iei. Și m-am simțit atât de bucuroasă că am încheiat meciul în felul acesta. Asta a fost cel mai important lucru pentru mine să intru și să termin acest turneu bucuroasă pentru că a fost ceva extraordinar ceea ce mi s-a întâmplat în această săptămână, un vis devenit realitate.”
Ruse a fost întrebată și de momentele bune de joc din setul al doilea de după ce și-a dat bandajul de la gamba stângă jos. “Mi-am dat bandajul jos la un moment dat pentru că mi-am dorit să ajung într-o stare interioară mai profundă. Adică am încercat să efectiv să nu mai gândesc și la un moment dat cred că durerea era atât de mare încât nu știam ce să mai fac, dar mi-am dat bandajul jos pentru că am vrut să le arăt oamenilor că voi lupta, chiar dacă mă doare și chiar dacă la marginea terenului plângeam de durere. Am vrut să transmit în special copiilor că e foarte important în viață să lupți și orice s-ar întâmpla ori cât de mare ar fi durerea, ăsta este cel mai important lucru.”
În același răspuns, Ruse mărturisește și tacticile de manipulare a minții pe care le-a aplicat, dar își exprimă și dorința de a fi un model pentru copii. E ceva ce nu auzi foarte des la o jucătoare de 25 de ani. „Chiar dacă este locul al doilea, este cel mai bun rezultat al carierei mele.” Din nou, nu mulți sportivi ar spune asta. Gabriela Ruse este totuși o jucătoare bună de când era la juniori când a ocupat și poziția a 7-a în clasamentul ITF. Relația de împăcare pe care o are cu acest rezultat arată că asta poate fi un nou început în drumul ei către mai multe finale.
Lecțiile în cutie
Perspectiva pentru anul viitor nu poate fi altfel decât încurajatoare după ce a spus Gabi legat de sezonul 2024. „ Îmi propun să iau lecțiile pe care le-am primit anul acesta și să le pun într-o cutie, să le iau cu mine.” De la întrebare la întrebare, Gabi a împrăștiat cu înțelepciune în stângă și în dreapta în sala de conferințe de presă. Ea a vorbit chiar și despre ce urmează la finalul carierei sale: “Îmi doresc foarte mult să inspir următoarea generație și îmi doresc foarte mult rămân în tenis după ce îmi voi termina cariera, pentru că mie mi-a fost foarte greu să nu am de la cine să iau anumite informații.” După această conferință de presă, România ar trebui să fie încântată să audă planurile pe termen lung ale ei.
“N-am mai trăit niciodată ceea ce am trăit în săptămâna asta și vreau să o felicit pe Tamara și vreau să transmit că astăzi a fost mai bună ca mine, dar mă voi întoarce mai puternică asta fără îndoială.” După ce am auzit de la ea după acest meci, eu chiar nu am vreo îndoială. Mix-ul de smerenie, recunoștință, înțelepciune și seninătate a creat o aură care pare că o va ghida către rezultate din ce în ce mai bune.
